Intervenția în autism

Diagnosticarea și intervenția cât mai precoce îl poate ajuta pe copilul cu autism să se dezvolte la potențialul său maxim. Principalul obiectiv este îmbunătățirea capacității generale a copilului de a „funcționa”.

Simptomele și manifestările autismului se pot combina în multe feluri și pot fi variabile din punct de vedere al severității. În plus, simptomele și manifestările aceleiași persoane se pot modifica în cursul timpului.

Din aceste motive, strategiile intervenției sunt adaptate nevoilor fiecărei persoane în parte și resurselor familiei. Totuși, în general, copiii cu autism răspund cel mai bine la intervenții bine structurate și specializate.

Un program care este structurat astfel încât să îi ajute pe părinți și să îmbunătățească comunicarea, comportamentul, abilitățile sociale, capacitatea de adaptare și de învățare ale copilului este cel mai eficient.

Se recomandă următoarele strategii pentru ajutarea unui copil în scopul îmbunătățirii funcționării generale și atingerii potențialului său maxim:

Managementul comportamentului

Analiza Aplicată a Comportamentului (ABA - Applied Behavioral Analysis);
Tratamentul și Educarea Copiilor cu Autism și alte Tulburări de Comunicare Asemănătoare (TEACCH - Treatment and Education of Autistic and Related Communication Handicapped Children);
Integrarea senzorială.

Terapii alternative care completează intervențiile pe comportament pot fi:

logopedie;
terapie ocupațională;
fiziokinetoterapie.

Ce face Kinetoterapeutul?

Kinetoterapeutul folosește și recomandă familiei un program de activități fizice adaptate etapei de dezvoltare motorie la care se află copilul în momentul evaluării inițiale sau altor nevoi observate de către terapeut în timpul ședinței (autostimulări, mișcări stereotipe).

În cazul copiilor cu tulburări de spectru autist

Întârzierea înregistrată în aria motricității grosiere se datorează în primul rând întârzierii din sfera socio-afectivă sau a unor dificultăți de integrare senzorială de aceea kinetoterapeutul trebuie să țină cont în stabilirea obiectivelor terapeutice atât de tonus muscular scăzut, postura corporală, dezvoltarea motricității grosiere, cât și de îmbunătățirea interacțiunii și a stabilirii contactului vizual cu copilul. Astfel, la fiecare activitate pe care o face cu copilul, kinetoterapeutul va încerca să atragă privirea acestuia cât de des cu putință.

Colaborarea cu părinții este foarte importantă pentru că aceștia au un rol vital în continuarea terapiei prin respectarea programului pentru acasă recomandat de către kinetoterapeut.

Medicația

Cel mai frecvent, MEDICAMENTELE sunt folosite pentru tratamentul afecțiunilor asociate, cum ar fi:

depresia;
anxietatea;
hiperactivitatea;
comportamentele de tip obsesiv-compulsiv.

Medicul specialist în psihiatria copilului și adolescentului poate da îndrumări în acest sens.

În mass-media și în alte surse de informare circulă articole referitoare la diverse terapii.

Atunci când se ia în considerare orice tip de intervenție este important să se cunoască sursa de informație și să se certifice că acele studii sunt fondate din punct de vedere științific. Relatările unui succes individual nu sunt dovezi suficiente pentru a se susține folosirea pe scară largă a acelui tip de intervenție. Se recomandă acordarea de atenție studiilor de mai mare amploare, bine controlate, care pot avea valabilitate.

Intervenție la domiciliu

Părinții care au un copil cu autism trebuie să aibă o abordare proactivă pentru a învăța despre autism și intervenția în autism, în timp ce colaborează îndeaproape cu persoanele implicate în recuperarea copilului. De asemenea, este necesar ca părinții să aibă grijă de ei înșiși, astfel încât să poată face față încercărilor la care sunt supuși având un copil cu autism.

Autoeducarea părinților despre autism

Părinții trebuie să se informeze de la specialiști pentru a învăța metodele de intervenție și pentru a învăța cum să gestioneze manifestările copilului. În timp, prin exercițiu, gestionarea corectă duce la reducerea stresului membrilor familiei și îmbunătățește comportamentele copilului.

Înțelegerea tulburărilor din spectrul autist și cunoașterea metodelor corecte de intervenție, a potențialului real al copilului, este o parte importantă în ajutarea copilului să devină independent.

Este indicat ca părinții să se informeze în legătură cu drepturile educaționale ale copilului. Legile asigură anumite drepturi pentru copiii cu handicap, inclusiv al celor cu autism.

În plus, sunt anumite asociații care asigură suport copiilor cu autism și familiilor acestora. Părinții trebuie să se intereseze și la serviciile de protecție a copilului.

Învățând despre autism, părinții pot fi, de asemenea, pregătiți pentru momentul în care copilul lor ajunge la maturitate. Unii adulți cu autism pot trăi „pe picioarele lor”, pot munci și pot fi la fel de independenți ca celelalte persoane de vârsta lor. Alții au nevoie de un însoțitor permanent.

Părinții sunt sfătuiți să colaboreze cu alte persoane care să îi ajute în îngrijirea copilului lor. Comunicarea strânsă cu alte persoane implicate în educarea și în îngrijirea copilului este de un mare ajutor pentru membrii familiei. Cel mai bun tip de intervenție pentru copiii cu autism este o abordare în echipă și aplicarea unui program bine structurat, în mod constant.

Este important ca părinții să aibă grijă de ei înșiși. Părinții sunt sfătuiți să învețe diverse modalități de a face față tuturor emoțiilor, temerilor și îngrijorărilor care apar atunci când au în grijă un copil cu autism.

Provocările de zi cu zi și cele pe termen lung la care sunt supuși cresc mult riscul părinților și al celorlalți copii din familie de a face depresie sau alte afecțiuni legate de stres. Modalitatea în care părinții fac față acestor probleme îi influențează pe ceilalți membri din familie.

Este bine ca părinții să aibă un hobby, să viziteze alți prieteni și să învețe modalități de relaxare. Să caute și să accepte suport din partea altora.

Pe lângă acestea, grupurile de terapie de suport pentru părinți și pentru alte rude apropiate sunt adesea foarte utile; persoanele care participă la aceste grupuri pot beneficia adeseori de experiența pe care alții o împărtășesc.

De asemenea, psihologii pot consilia părinții sau ceilalți copii din familie, în cazul în care apar probleme în cursul vieții, alături de copilul cu autism.

Intervenția comportamentală (ABA - Analiza Comportamentală Aplicată)

Intervenția comportamentală își dovedește cel mai bine eficiența atunci când este aplicată sistematic și bine controlat. Chiar dacă copilul este inclus într-un centru, este nevoie ca intervenția să continue și acasă urmând aceleași principii astfel încât între cele două intervenții să nu apară diferențe importante și discrepante care duc la confuzie pentru copil.

Din acest punct de vedere, intervenția la domiciliu are mai multe avantaje în fața celei dintr-un centru: copilul se află în mediul cel mai cunoscut lui, iar prin acest lucru, în achiziționarea noilor comportamente și noțiuni, se elimină nevoia de acomodare a copilului cu mediul; familia poate fi implicată mai direct în recuperarea copilului, existând mai multe șanse de uniformizare a comportamentelor celor din jur; familia este în contact mai direct cu programul și cu evoluția copilului; tutorii se mențin relativ constanți; materialele didactice pot fi personalizate mai bine și mai prompt; baza materială poate fi folosită mai focalizat pe nevoile copilului.

Intervenția este structurată astfel:

Evaluare inițială:
- stabilirea coeficientului de dezvoltare;
- stabilirea programului de intervenție.
Stabilirea echipei și elaborarea programului personalizat de intervenție;
Monitorizare:
- monitorizarea evoluției copilului;
- revizuirea programului în funcție de nevoile copilului;

Intervenția în autism este una de durată. Succesul sau insuccesul depinde de mai mulți factori: gradul de afectare al copilului, intervențiile și profesionalismul echipei, dar și implicarea familiei în programul de recuperare.

Părinții și terapeuții TREBUIE să aibă în vedere atât obiective pe termen scurt dar și cele pe termen lung adică ce se dorește pentru copil, ce se dorește pentru perioada în care copilul devine adolescent și apoi adult.

Recunoașterea anumitor limite nu înseamnă o resemnare sau înfrângere ci este un demers realist care ajută copilul și familia pe termen lung.